Luna Plină în Săgetător atinge punctul culminant în data de 23 mai 2024 la ora 16:53.
Această Lună Plină în Săgetător ne vorbește despre strategii, analize și perspective, referitoare la depășirea unor impasuri exterioare (în legătură cu ceilalți) sau interioare (emoționale).
La această lunație ai nevoie de o privire de ansamblu asupra situațiilor din viața ta și de foarte multă gândire înainte de a face primul pas, pentru că este necesar să iei în calcul toate detaliile. Gesturile impulsive sau neplanificate pot dispărea în acest context. De asemenea, NU subestima puterea celorlalți. Fiecare are rolul lui de jucat în această lume, iar acum este vorba despre decizii strategice, complexe, cu impact pe viitor.
Te invit să parcurgi lista de mai jos și să vezi care dintre enunțurile ei te inspiră pe tine, te conectează cu o anumită realitate din viața ta. Oprește-te asupra ei și dă frâu liber gândurilor tale. Poți să îți și notezi câteva idei dacă simți nevoia. Nu uita însă că gândul lăsat singur nu face ca lucrurile să se schimbe – este nevoie și de ceva acțiune! Iată la ce te poți gândi în aceste zile…
Această lună te poate ajuta să meditezi la:
- Propriile tale lupte interioare și la fațetele personalității tale
- Fricile și aspirațiile tale în luptă cu egoul tău
- Confruntările cu adversitățile care trebuie învinse și care ne provoacă să ne depășim limitele
- Oportunitatea de creștere a propriilor limite pentru ca să ajungi într-un context mai bun
- Tot ce ține de competiție și de raportarea ta față de ceilalți în cadrul unei competiții: modul tău de comunicare, relațiile pe care le susții, etc.
- Posibilitatea de anticipare a acțiunilor viitoare și elaborarea de strategii pentru ele
- Diferite interacțiuni pe care le avem cu alte persoane și felul în care noi Alegem să ne plasăm față de ceilalți în lume
- Darul de a vedea dincolo de antagonismele aparente și de a elabora strategii de depășire a lor
- Oportunitatea de a te gândi la natura conflictelor și la modul în care ele pot fi pentru binele tuturor
- Depășirea conflictelor și apropierea de pacea interioară
- Pasiunea pentru descoperire versus aventura (fără să cercetezi înainte)
- Descoperirea oportunităților prezente pentru dezvoltarea ta viitoare
- Noi zone de interes prin eliberarea de vechile atașamente
- Găsirea echilibrului între aventură și prudență – după evaluarea unei situații
- Clarificarea propriilor dorințe și eliberarea de influențe exterioare
- Abordarea aventurii cu curaj și determinare (după o prealabilă evaluare)