Adeseori dai scroll pe ecranul telefonului mobil sau citești pagini întregi la calculator – fără să îți dai seama cât de tare îți încordezi fruntea.
Sau poate vrei să spui ceva, dar renunți – fără să îți dai seama că strângi din buze.
Sau poate că ai ochii expresivi și îi strângi involuntar atunci când explici ceva sau când râzi.
Sau poate ești adesea preocupată de ce lucrezi și nici nu știi când îți formezi bărbia dublă.
Aceste gesturi mici sunt toate involuntare – dar le facem de mii de ori pe zi. Oare de câte ori le repetăm în 30 de ani, 40 de ani, 50 de ani?
Fiecare parte a corpului este legată fundamental de anumite gânduri, emoții, credințe.
Atunci când ridurile se adâncesc este evident că ai petrecut mult timp în zona acelei credințe. Iar lucrurile se pot schimba doar cu ajutorul tău.
Acest program îți pune la dispoziție un set de afirmații concepute după ideile reputatului terapeut în vitaminoterapie, maestru Reiki și formator în hipnoză spirituală Jacques Martel.
Am adus această informație prețioasă în sprijinul femeilor 50+ cu scopul de a își relaxa musculatura feței pentru atenuarea ridurilor.
Sentimentele si emoțiile zilnice fac sa ne contractam mușchii fetei in mod repetat chiar fără sa sesizam asta. Iar tensiunea musculara scoate ridurile la suprafață. Adică gândurile se imprima pe chip.
Afla cum poți sa “vorbești” cu tenul tău si sa îl faci să te asculte.
Programul conține 10 înregistrări audio ( 13:35)
Mușchii (2:35)
Pielea (1:35)
Fruntea (1:05)
Ochii (2:43)
Pleoape (1:15)
Nas (0:19)
Buze (1:26)
Gat (0:51)
Față (1:46)
Program complet (13:35)