Yoga pentru remodelarea fetei

Yoga pentru remodelarea fetei este o arta straveche orientala care cunoaste acum o crestere exponentiala.

Oricine știe că atunci când faci mișcare te simți mai bine şi arăți mai bine, că 30 de minute de activitatea fizică zilnică își pun amprenta pe modul în care arată corpul.

Este posibil ca exercițiile de Yoga pentru remodelarea fetei să aibă același efect?

Aceasta este ideea pe care se bazează Yoga pentru față aflată acum pe un trend crescător. Ea este o promisiune pentru efectul de lifting al tenului şi este lipsită de efectele secundare ale chirurgiei estetice, ale acelor sau chiar ale unor produse cosmetice destul de costisitoare.

Condițiile cu totul particulare din ultimul an au făcut ca o mare parte dintre femei, dar chiar si unii bărbați, să se întoarcă spre această practică orientală străveche pentru că ea este ușor de făcut acasă.

Atunci când te concentrezi la lucru, toți mușchii corpului sunt încordați. Așa apar durerile de spate, de umăr sau brațe când lucrezi la birou. Tensiunea musculară se manifestă de fapt sinergic în tot corpul, deci și pe față – deși nu ești pe deplin conștientă de asta în fiecare secundă.

Astfel, în perioadele de concentrare, mușchii se tensionează mai ales in zona frunții şi a maxilarului. Iar tot ceea ce faci consecvent lasă urme in corp. In situația dată, tensiunea frecventă a mușchilor feței duce la formarea ridurilor.

Beneficii demonstrate atunci când faci Yoga pentru remodelarea fetei

Așa cum 30 minute de sport zilnic aduc beneficii pentru întregul corp, în același fel 20 de minute de Yoga pentru fata influențează aspectul tenului, pentru că:

  • Relaxează mușchii feței ceea ce duce la diminuarea ridurilor de stres.
  • Activează și tonifică mușchii feței ceea ce înseamnă că ochii se măresc, obrajii se ridică şi linia maxilarului se schimbă.
  • Mobilizează depozitele stagnante de limfă.
  • Circulația sângelui se accelerează și tenul se împrospătează.
  • Netezește liniile fine și ridurile sau previne formarea lor.
  • Contracarează efectele gravitației.
  • Reduce durerile de ceafă.
  • Corectează asimetriile faciale supărătoare.

Un studiu publicat in Martie 2018 in JAMA Dermatology asupra unui grup mic de participanți cu vârste cuprinse între  40 și 65 de ani a arătat care sunt efectele practicii consecvente de Yoga pentru față. Astfel, 30 de minute de exerciții zilnice timp de 8 săptămâni urmate de încă 12 săptămâni de lucru o dată la doua zile au contribuit la ridicarea si umplerea obrajilor ceea ce a întinerit aspectul feței. Fotografiile „înainte” și „după”  comparate folosind metoda Merz-Carruthers Facial Aging Photoscales (MCFAP) au arătat ca media de vârstă a scăzut semnificativ, de la 50,8 ani la 48,1 ani.

Cât este de ușor de făcut

Exercițiile sunt atât de simple încât și un copil le poate face. De fapt, pe unele dintre ele le cunoști foarte bine, doar că nu le-ai practicat în scop terapeutic. Iar asta înseamnă să stai în acea poziție un număr de secunde sau să repeți de un număr de ori – după nivelul de practică și scopul urmărit.

Anumite exerciții amintesc de pozițiile Yoga, de exemplu de postura Leului – poza 1. Este un exercițiu complex, care întărește mușchii gâtului, ai maxilarului, ai obrazului, ai pleoapelor și ai frunții.

Alte exerciții vizează anumite zone, cum ar fi Balonul – poza 2 – care lucrează mai ales obrajii, gura și bărbia dublă.

\"\"  \"yoga

Secretul cel mare este să știi sa le alternezi inteligent, astfel încât să nu supra soliciți unii mușchi în detrimentul altora.

De ce anume depind rezultatele atunci când exersezi

Rezultatele obținute prin practica Yoga pentru fata depind esențial de contextul personal și anume:

  • Cantitatea zilnica de apa băuta, pentru ca organismul „fură” apa din piele daca nu este suficientă.
  • Vârstă și metabolism.
  • Elasticitatea pielii.
  • Dieta și stil de viață.
  • Regularitatea exercițiilor, numărul de repetări și intensitate.
  • Gesturile zilnice care te sabotează, cum ar fi de exemplu poziția de somn, mestecatul pe o singură parte.

Contraindicații la Yoga pentru fata

In cazul acneei sau a leziunilor pe pielea feței, datorita atingerii tenului cu mana în mod repetat există riscul extinderii sau suprainfectării.

Anumite boli de sânge, neoplasmul dar si alte afecțiuni au drept contraindicație masajul, cu care Yoga pentru fata se asociază adesea. In această situație, cel mai sigur este să soliciți recomandarea medicului curant.

Practica excesivă sau incorectă a exercițiilor zilnice poate produce la rândul ei stres muscular care accentuează ridurile – și iată de ce.

Atunci când lucrezi intensiv stratul de grăsime aflat sub piele se elimină. In același timp, mușchii feței au nevoie de exercițiu ca să se formeze, să capete volum. Soluția este sa urmezi recomandările de lucru, să temperezi ritmul exercițiilor și să alternezi exercițiile de flexibilitate musculară cu cele de volum.

Așadar, asemenea cu toate artele orientale similare, Yoga pentru fata făcută cu blândețe si răbdare duce la cele mai bune rezultate.

Vrei sa afli mai multe despre Yoga pentru fata – aboneaza-te la cursul gratuit.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *