De curând l-am ascultat iar, pe nerăsuflate, pe Andrew Huberman – neuroștiințe, profesor la Stanford University.
Spune atât de multe… și atât de repede! Se vede că este pasionat de ce spune. Totul se bazează pe cercetare științifică, așa că pe omul ăsta îl cred chiar înainte să deschidă gura.
Există studii publicate anul trecut care arătă că oamenii care trag un pui de somn de 20 de minute după patru ore de studiu, învață mult mai repede apoi, adică de 10 sau 20 de ori viteza cu care în mod normal ei învățau înainte.
Putem învăța orice – putem asimila informații și comportamente. De foarte multe ori învățarea adultului este voluntară, în timp ce învățarea copilului est involuntară.
La asta ne ajută neuroplasticitatea – capacitatea creierului de a forma noi căi neuronale. Este un proces angajat de dopamină și norepinefrină și de o moleculă numită acetilcolină care se activează pe parcursul învățării.
Dar recablarea efectivă a sistemul nervos are loc în timpul stărilor de somn profund sau a stărilor asemănătoare somnului. Deci neuroplasticitatea creierului este un proces în două părți, este un proces, nu este un eveniment nou.
Așa că pentru a învăța la orice vârstă, treaba este să aduci cât mai multă concentrare și implicarea activă în procesul de învățare și apoi să intri într-o stare de odihnă profundă cât mai repede posibil. De aceea, dacă dormi 20 de minute după 4 ore de studiu – sau măcar dacă te relaxezi cu ochii închiși fără a face altceva – creierul se va recabla mult mai repede.
Iar ceea ce se întâmplă este foarte interesant.
Știm de mult că în timpul somnului există o reluare la nivelul neuronilor a aceeași secvențe, în reluare din ziua anterioară. Acea reluare este chiar consolidarea informațiilor.
Pentru a te menține cât de concentrată poți – împarte ziua în cicluri de 90 de minute (asemănătoare ciclurilor de somn). Alternează aceste cicluri cu pauze – ridică-te de pe scaun 5 minute, mișcă-te și apoi revino la lucru.
Menține atenția focusată pe ceea ce lucrezi și nu te lăsa întreruptă de telefonul mobil și de toate alertele inutile trimise de rețelele sociale.
Putem vorbi chiar despre noi instrumente pentru a intra în somn profund și a dormi mai mult dacă vrei. Există un alt lucru pe care îl poți face și anume ceea ce se numește Gap learning effects unde în timpul de învățare activă faci pauze scurte de circa 10 secunde, în care ții ochii închiși și nu te gândești la nimic. Atunci rata ta de învățare crește pentru că în timpul acelor mici pauze pe care le faci, există o reluare foarte rapidă la viteză de 10-20 de ori mai mare decât viteza cu care ai învățat de fapt. Așa că introdu aleatoriu aceste intervale scurte în intervalul tău de lucru de 90 de minute.
Învățarea este cu atât mai bună, cu cât somnul de noapte este mai bun. Deși cofeina stimulează atenția, ea nu ajută în aceeași măsură cu partea de relaxare. Din contră, cofeina poate tulbura somnul de noapte, pentru că efectul ei poate dura până la 7 ore.
Deci – concentrează-te și relaxează-te!
Este modul în care îți reînveți corpul să își reia ritmurile naturale.